Zâmbetul este unul din elementele, care conturează modul în care sunteți perceput de către cei din jurul dumneavoastră. Vă ajută să degajați căldură si simpatie. Vă ajută să aveți încredere în propria persoană și să transmiteți acest lucru celor din jur. În aceste condiții, ați lăsa pe oricine, să se ocupe de zâmbetul dumneavoastră? sau ați apela la profesioniști care știu să vă sfătuiască și să vă însoțească pe drumul spre o dantură perfectă.
Estetica dentară este suma operațiunilor necesare obținerii unui zâmbet perfect. Poate fi vorba despre o simplă albire sau pot fi necesare operațiuni mai ample, cum ar fi: folosirea de fațete sau de coroane integral ceramice.
Albirea presupune aplicarea unui gel pe dinții ce urmează a fi cosmetizați. În funcție de concentrația substanței active din acest gel, albirea se realizează în cabinet sau la domociliu. Pe lângă peroxidul de carbamidă (substanță activă), în substanțele de albire se mai regăsesc nitrat de potasiu (reduce sensibilitatea) și fluor (întărește smalțul).
Implanturile dentare sunt o altenativă sigură (demonstrat clinic) și estetică a coroanelor, a punților sau a protezelor dentare. Deoarece restaurările pe implant arată și se simt aproape ca dinții naturali, acestea oferă un nou nivel de confort, siguranță și încredere față de metodele tradiționale de tratament. Un implant dentar este o mică „ancoră” din titan, care se introduce în osul maxilar pentru a lua locul rădăcinii dentare care lipsește.
Zâmbetul este unul din elementele ce conturează modul în care sunteți perceput de către cei din jurul dumneavoastră. Vă ajută să degajați căldură și simpatie, să aveți încredere în propria persoană și să transmiteți acest lucru și celor din jur.
Beneficiază de cele mai noi și revoluționare echipamente și tehnologii existente în domeniul stomatologic din România. Tehnologie ultra-modernă şi o echipă pasionată de medici dentişti vă așteaptă în Cabinetul Medical Axis.
Avem peste 10 ani de experiență în tratamente stomatologice de calitate și foarte mulți pacienți apelează la noi pentru că suntem prietenoși și răbdători, precupați constant de înfrumusețarea fiecărui zâmbet care ne ajunge în cabinet.
Rolul nostru nu e doar să te „vindecăm” atunci când ai o durere acută, ci și să te sfătuim cu profesionalism, să te ajutăm să alegi opțiunile de tratament cele mai potrivite și să îți învingi frica de dentist.