Prima întâlnire cu medicul stomatolog constă dintr-o discuție și o evaluare clinică a pacientului. De asemenea se completează o fișă cu un istoric al bolilor pacientului și acceptul acestuia de a se supune intervențiilor necesare. Este recomandat ca pacientul să fie foarte deschis, să colaboreze cu medicul și să semnaleze existența anumitor alergii, boli sau a altor afecțiuni. Medicul va ști în funcție de informațiile primite ce are de făcut.
Modelul de studiu este un mulaj din ghips, făcut ca urmare a amprentării arcadelor dentare. Datele clinice culese de medicul stomatolog, coroborate cu un model de studiu și informații radiologice ajută medicul să stabilească planul optim de tratament.
Pe acest model de studiu tehnicianul dentar poate să modeleze din ceară forma și dimensiunea viitorilor dinți – procedeu care se numește wax-up.
Prin profilaxie se înțelege ansamblul măsurilor medico-sanitare necesare pentru prevenirea apariției și răspândirii bolilor.
Tartrul se poate înlătura doar de către medicul stomatolog, printr-o procedură simplă denumită detartraj. Detartrajul se poate realiza manual, prin raclarea suprafeței dinților cu ajutorul unor chiurete – o metoda destul de rudimentară și nu foarte confortabilă pentru pacient, sau cu instrumente speciale, moderne, bazate pe ultrasunete.
Este echivalentul procedeului de sablare, adică se pulverizează pe suprafața dinților niște particule, în general de bicarbonat de sodiu combinate cu un antiseptic, îndepărtându-se astfel atât diferite colorații cât și resturi de tartru, alimente etc., din spații inaccesibile.
Presupune folosirea unor paste de dinți speciale care se găsesc doar în cabinetele stomatologice și care îndeplinesc diferite roluri. Cel mai frecvent aceste paste sunt folosite pentru lustruirea dinților și îndepărtarea unor colorații.
Aceste paste de dinți se folosesc împreună cu niște periuțe de dinți speciale, autoclavabile (care se sterilizează în autoclav) care se montează pe piesa contraunghi.
După detartraj și air-flow este recomandată aplicarea unor paste cu fluor pe arcadele dentare care să protejeze și să întărească smalțul dinților.
Presupune aplicarea fluorului în niște gutiere, pe care pacientul să le poarte timp de câteva ore.
Sunt situații în care sensibilitatea la rece a dinților să se poată trata prin aplicarea unor substanțe speciale pe zonele afectate și astfel să dispară sau să se diminueze mult.
Presupune aplicarea desensibilizantului în niște gutiere, pe care pacientul să le poarte timp de câteva ore.
Are rolul de împiedica dinții care limitează o breșă edentată, să migreze în spațiul creat de absența dintelui.
În cazul dinților temporari este indicată aplicarea unui menținător de spațiu, atunci când dintele temporar a fost scos cu mai mult de un an înainte de momentul la care ar fi trebuit să cadă de pe arcadă.
Pentru a verifica corectitudinea periajului dentar se pot folosi niște substanțe colorante, numite revelatori de placă, care vor pigmenta placa bacteriană în diferite culori (în funclție de substanța folosită). După efectuarea unui periaj corect, colorația dispare.
Aceste gutiere au rolul de a relaxa pe timpul nopții articulația temporo-mandibulară și musculatura aferentă articulației.
Presupune aplicarea unui gel pe dinții ce urmează a fi albiți. În funcție de concentrația substanței active din acest gel, albirea se realizează în cabinet sau la domociliu. Pe lângă peroxidul de carbamidă (care este substanța activă), în substanțele de albire se mai regăsesc nitrat de potasiu (care reduce sensibilitatea) și fluor (care întărește smalțul). Aceste substante de albire nu distrug smalțul.
Este posibilă apariția unei sensibilități la rece a dinților la folosirea gelului cu concentrație mare de peroxid de carbamidă. Această sensibilitate dispare la una – două zile, după albire. În cabinet, după ședința de albire, se aplică în general pe dinți, un gel desensibilizant.
Vă veți putea bucura de dinții dumneavoastră albi o perioadă îndelungată, cu condiția să nu neglijați periajul zilnic (cel puțin de două ori pe zi, câte 2 minute) și să evitați alimentele și băuturile foarte colorate (vin roșu, cafea neagră etc.).
Mai multe sfaturi și indicații veți primi în cabinetul stomatologic.
Există situații în care dinți care au fost tratați endodontic (pe canalul radicular) și-au modificat culoarea, având o tenta de gri, brun sau chiar spre maro închis, făcând notă discordantă cu restul danturii.
Acesti dinți se pot albi prin tehnica devitală, care presupune aplicarea unui gel de albire în interiorul dintelui. Tehnica este complet nedureroasa și va poate oferi satisfcția unui zâmbet perfect în doar două sau trei ședințe.
Se aplică pe smalțul dentar printr-o tehnică adezivă, neinvazivă, nedureroasă și complet reversibilă.
Este ramura medicinei dentare care se ocupă cu tratarea leziunilor carioase ale dinților, precum și a celor necarioase, care pot fi fracturi, distrofii sau leziuni de uzură dentară.
Medicina dentară este o ramură a medicinei care s-a dezvoltat și continuă să evolueze spectaculos, nu în ultimul rând datorită caracterului său privat în care competiția ne îndeamnă să fim mai buni, să oferim servicii de calitate și să oferim pacienților maximul de confort posibil.
Anesteziile folosite în stomatologie se supun acestui algoritm. Există o gamă variată de anestezice care se pot folosi în funcție de particularitățile fiecarui pacient, asftel încât tratamentele stomatologice să se poată face fără nici un pic de durere.
Atunci când apar lipsuri la nivelul coroanelor dentare, fie datorate cariilor, fie datorită unor traumatisme sau abraziuni, se poate reface anatomia dintelui cu diferite materiale. Cele mai moderne materiale sunt reprezentate de compozitele fotopolimerizabile, care se aplică pe dinți prin sisteme adezive de ultimă generație. Aceste rășini compozite sunt de culoarea dintelui și pot obtura diferitele cavități sau reface diferite zone din coroanele dentare, fără a lăsa vizibilă o diferență între dinte și materialul compozit. Deoarece aceste rășini își modifică starea fizică și structura moleculară sub acțiunea unei surse de energie sub formă de lumină albastră, se numesc rășini fotopolimerizabile.
Calitatea acestor materiale este determinantă atât pentru rezultatul estetic, cât și pentru obținerea unui rezultat stabil pe o perioadă îndelungată de timp.
Aceste materiale compozite au totuși limitele lor, iar stabilirea acestor limite și a unui plan de tratament adecvat, revine în sarcina medicului dentist.
Sunt anumite situații în care refacerea coronară a dintelui nu mai poate fi realizată în cabinetul stomatologic, atunci una din variante este să se realizeze o obturație (plombă) în laboratorul dentar.
Aceste incrustații se pot realiza din diferite materiale. Cel mai în măsură să aleagă varianta corectă pentru dumneavoastră, este, bineînțeles, medicul stomatolog.
Este ramura medicinei dentare care se ocupă cu studiul și tratamentul bolilor pulpei dentare.
Coroana unui dinte este formată dintr-un strat dur, protector, de smalț, sub care se află un țesut mai puțin dur, denumit dentină. Aceste două straturi protejează pulpa dentară, care se află în interiorul dintelui și care trimite ramificații până la vârful rădăcinii/rădăcinilor. Pulpa dentară este formată din vase sanguine și nervi care pot suferi din diverse motive procese inflamatorii și infecțioase ireversibile. Inflamațiile pulpei dentare sunt deseori însoțite de dureri, sensibilitate prelungită la diferiți stimuli (cald, rece, dulce, acru). Aceste inflamații sunt ireversibile, iar netratarea lor duce la diferite complicații. Una din cele mai frecvente cauze ale îmbolnăvirii pulpei dentare este reprezentată de avansarea proceselor carioase netratate până la nivelul pulpei dentare.
Presupun o secvență de tratamente, care au ca scop înlăturarea țesuturilor infectate din camera pulpară (vase sanguine, filamente nervoase și diferite tipuri de celule), eliminarea infecției prin aplicarea diferitor substanțe medicamentoase și protejarea dintelui de posibile viitoare contaminări.
Închidere perforații/căi false cu MTA
Mineral Trioxide Aggregate (MTA) este o substanță modernă și eficientă în rezolvarea cazurilor în care există căi false sau perforații la nivelul rădăcinilor dentare.
Pentru ranforsarea restaurărilor coronare se folosesc uneori niște pivoți, din diferite materiale, care se ancorează prin înșurubare sau cimentare pe canalul radicular al rădăcinii dentare.
Există situații care fac necesară îndepărtarea acestor pivoți.
Este ramura stomatologiei care urmărește tratamentul bolilor dentare la copii și adolescenți.
Sigilare șanțuri și fosete. Sigilările reprezintă un tratament profilactic, prin care se aplică un strat subțire de material, asemănător unui lac, pe șanțurile și fosetele, de pe suprafețele ocluzale (cu care se mestecă), a dinților definitivi.
Deoarece dinții din spate (molarii și premolarii) au un relief care prezintă numeroase șanțuri și fosete, aceștia sunt mai dificil de curățat. Prin aplicarea unui strat subțire de sigilant, asemenea unui lac care poate fi transparent sau de culoare albă, se scade acțiunea agenților patogeni asupra acestor suprafețe.
Procedura este non invazivă, deci nu presupune nici un fel de înlăturare de substanță dentară.
Dinții temporari, asemeni dinților definitivi pot suferi distrucții la nivelul coroanelor dentare. Acestea este recomandat să fie remediate, chiar dacă acești dinți stau doar un timp limitat pe arcadele maxilare.
Pentru obturarea dinților temporari se pot folosi mai multe tipuri de materiale, iar medicul stomatolog este cel mai în măsură să aleagă tratamentul potrivit.
În jurul vârstei de 6 -7 ani, dinții temporari intră în faza de exfoliere, adică rădăcinile lor se resorb, datorită acțiunii dinților definitivi care încep să erupă. Pe măsură ce dinții de lapte devin din ce în ce mai mobili, este indicată extracția lor. Extracția dinților temporari este în mod normal o manevră simplă și nedureroasă; dar pot exista și situații mai complicate, de aceea ar fi indicată o evaluare din partea medicului dentist.
Este o ramură a stomatologiei, care rezolvă diferitele tipuri de edentații (lipsă a dinților) cu ajutorul implanturilor dentare.
Prima fază din rezolvarea unei edentații prin implant dentar, presupune inserarea propriu zisă a implantului. Pentru acest procedeu se folosește o succesiune de freze, pentru a crea o neoalveolă, adică un spațiu în care să se poată fixa viitorul implant. Deoarece se realizează sub anestezie, în general locală, procedeul este nedureros și durează în jur de 30 – 40 minute.
Pe piață există câteva mii de tipuri de implanturi dentare, alegerea tipului de implant potrivit ar trebui să se realizeze în urma discuției cu medicul stomatolog, în sarcina căruia ar trebui să revină găsirea celui mai bun raport preț/calitate în funcție de fiecare situație în parte.
În situația în care osul maxilar nu prezintă grosimea sau înălțimea necesară inserării unui implant, se recurge la diferite procedee de adiție sau augmentare osoasă, în vederea creșterii ofertei patului implantar. Aceste procedee pot include elevarea membranei sinusale, bone split sau grefe osoase.
Nu toate cazurile prezintă necesitatea acestor acțiuni.
Descoperirea șurubului de vindecare implantar. După inserarea implantului dentar trebuie să treacă o perioadă de 6 – 8 luni până când acest implant se va fi fixat definitiv în os (perioadă de osteointegrare). În tot acest timp implantul este acoperit de aproximativ 2mm de mucoasă gingivală, iar capatul implantului este protejat de un șurub, care trebuie îndepărtat în momentul în care începe faza de protezare.
Este ramura stomatologiei care studiază și tratează malocluziile (mușcăturile incorecte), datorate fie înghesuirilor sau iregularităților dentare, fie unor rapoarte disproporționate între arcadele dentare, fie a unei combinații între cele două.
Sunt dispozitive ortodontice, care conectează între ei molarii inferiori (bara linguală) sau superiori (bara transpalatinală) de o parte şi de alta a arcadei şi pot avea un rol pasiv (doar de menţinere a poziţiei molarilor), sau activ (de mişcare a molarilor în toate planurile spaţiale).
Este un dispozitiv ortodontic, care rezolvă înghesuirile la nivelul dinţilor de jos (mandibulari), la pacienţii foarte tineri. Prin folosirea acestui lip bumper se poate evita necesitatea unor extracţii ulterioare, data de înghesuiri ale dinţilor definitivi.
Este un dispozitiv ortodontic, care are rolul de a rezolva înghesuirile la nivelul dinţilor de sus (maxilari), prin lărgirea arcadei dentare, în special la pacienţii cu dentiţie mixtă.
Are rolul de a realiza o expansiune maxilară rapidă, pentru a face loc pe arcada dinţilor ectopici (care au crescut în exteriorul arcadei dentare).
Sunt situaţii în care este imperios necesar ca modelele turnate din ghips şi pe care se vor face viitoarele lucrări protetice sau aparate ortodontice, să fie montate în articulator reproducând exact atât relaţiile intermaxilare cât şi faţă de articulaţia temporomandibulară. Pentru o înregistrare fidelă a acestor relaţii, se foloseşte un arc facial.
Este un dispozitiv ortopedic/ortodontic, care tratează anomaliile de profil şi include o parte internă, care se montează pe dinţi şi o parte externă, care se fixează pe faţă.
Este un dispozitiv ortodontic folosit pentru a împinge molarii spre spatele arcadelor dentare.
Pe parcursul purtării aparatelor mobilizabile, se pot întampla mici accidente, care să ducă la deteriorarea sau chiar rupererea acestora. Reparaţia lor nu este nici o problemă, trebuie doar să contactaţi medicul dumneavoastră curant.
Dupa purtarea unui aparat ortodontic este necesară fixarea situaţiei obţinute, până când ţesutul osos din jurul dinţilor se stabilizează. Pentru acest scop se poartă sistemele de contenţie. Lipsa purtării acestor contenţii duce la pierderea rezultatelor obţinute. Perioada pe parcursul căreia trebuiesc purtate contenţiile, precum şi tipul acestora este stabilită de medicul curant.
Este o disciplină a stomatologiei care se ocupă cu diagnosticul, realizarea planurilor de tratament şi reabilitarea funcţiilor masticatorii, fonetice şi redarea sănătăţii orale, confortului şi fizionomiei în cazul pacienţiilor aflaţi în diferite stadii de edentaţie. De la edentaţie unidentară (lipseşte doar un dinte), până la edentaţie totală (lipsesc toţi dinţii) şi folosindu-se materiale biocompatibile pentru refacerea diferitelor situaţii.
Presupune refacerea dinţilor sau rezolvarea edentaţiilor prin fixarea permanentă, cu ajutorul unor adezivi speciali, a restaurărilor dentare (coroane solo, punţi dentare, faţete, inlayuri, onlayuri), fixate fie pe dinţii restanţi, fie pe bonturile implantelor dentare.
În cazul în care este indicată îndepărtarea lucrărilor dentare fixe vechi, acestea trebuiesc îndepărtate prin tăiere. Procedeul este nedureros, se realizează sub anestezie, acolo unde este necesar. Se folosesc freze de tăiere, iar în cazul zirconiului şi a ceramicii Emax (ambele fiind material foarte dure) este nevoie de freze speciale.
Realizarea unor lucrări protetice presupune un număr variabil de etape, în funcţie de complexitatea cazului. Pentru a limita disconfortul încercat de pacient în această perioadă, atât din punct de vedere estetic, cât şi funcţional, se confecţionează nişte lucrări protetice provizorii, care pot fi purtate pe durata tratamentului.
În situaţiile în care lipsesc porţiuni importante din coroana dentară, anatomia acesteia se poate reface cu ajutorul unor sisteme, care se ancorează în canalul rădăcinii dentare prin cimentare. În funcţie de situaţie, aceste sisteme se confecţionează din diferite tipuri de materiale.
Coroana dentară este un tip de restauraţie, care presupune acoperirea în totalitate a unui dinte sau implant. Coroanele dentare se folosesc atunci cand integritatea dintelui este greu de mentinut, sau cand dintii se folosesc ca stalpi in confectionarea de punti dentare. Coroanele dentare se fabrică în laboratorul de tehnică dentară prin metode indirecte, însumând o serie de etape complexe, în funcţie de materialul folosit; sau prin tehnica CAD CAM, ce presupune înregistrarea digitală a dintelui sau dinţilor preparaţi (fie că este vorba de dinţii naturali sau de bonturi dentare pe implante), urmează apoi stocarea şi prelucrarea pe computer a înregistrării, obţinându-se cu ajutorul unor programe speciale designul restaurării 3D, adaptată la situaţia şi la necesităţile cazului respectiv. După ce au fost definitivate toate caracteristicile restaurării, informaţia este transmisă unui dispozitiv, care prelucrează cu ajutorul unor freze speciale materialul, obţinându-se astfel coroana sau puntea dentară dorită.
Este o coroană care are doar faţa vestibulară (dinspre exterior) de culoarea dinţilor naturali, restul suprafeţelor rămânând metalice. Pentru componenta fizionomică se pot folosi diferite tipuri de materiale cum ar fi acrilate, răşini compozite sau ceramică.
Este o coroană care prezintă un schelet (un substrat metalic), acoperit în totalitate de ceramică (porțelan). Ceramică dentară (porțelanul dentar) este considerat materialul de elecție pentru restaurări dentare, datorită multiplelor sale calități mecanice, fizice și estetice (este biocompatibil, nu se impregnează, are o duritate crescută, își pătrează proprietățile foarte mult timp, oferă o estetică ridicată etc.). Toate fețele coroanei au culoarea dinților, oferind astfel un apect natural. Totuși datorită faptului ca metalul aflat la bază, reflectă, refractă și absoarbe lumina într-un mod diferit față de dinții naturali, nu se va putea obține o estetică impecabilă pe zona frontală, dar se pot obține totuși rezultate satisfăcătoare (vezi cazul 3). Pentru rezultate deosebite pe zona frontală trebuie folosită ceramica pe zirconiu, ceramica integrală, Empress sau Emax.
Toate aceste variante sunt variante de elecție pentru pacienții foarte exigenți, care își doresc rezultate spectaculoase din punct de vedere estetic. Datorită faptului că substratul (scheletul) coroanei sau al punții este din materiale care mimează culoarea dinților, valorile de reflecție, refracție și absorbtie ale luminii sunt foarte apropiate sau identice de cele ale dinților naturali, fapt care permite obținerea unor rezultate deosebite din punct de vedere estetic. Sunt variantele recomandate pe zona frontală, se pot însă folosi și pe zonele laterale, deoarece proprietățile fizico-mecanice ale restaurărilor sunt similare cu cele metalo-ceramice.
Constă într-un strat foarte subțire de material (ceramică sau eventual rășini compozite), care se lipește cu ajutorul unor tehnici speciale de adeziune pe suprafața externă a dinților, cu scopul de a corecta diferite anomalii de culoare sau formă. Sunt o unealtă importantă în cosmetica dentară, dar datorită anumitor contraindicații decizia trebuie luată împreună cu medicul stomatolog, după o analiză atentă a tuturor factorilor pro și contra.
Presupune refacerea funcțiilor masticatorii, fonetice și fizionomice, deteriorate datorită unor edentații extinse, cu ajutorul unor sisteme amovibile (mobile).
Proteza parțială/totală acrilică
Este proteză clasică, varianta cea mai ieftină de protezare, care oferă însă și cele mai mici satisfacții din punct de vedere funcțional. (vezi cazul 13)
Protezele scheletate cu culisă/capsă/telescop
Sunt niște variante de protezare mai scumpe, oferă însă multiple avantaje, atât din punct de vedere funcțional, al stabilității cât și estetic. Protezele se ancorează pe dinții restanți, sau pe implante, cu ajutorul unor sisteme speciale culisă, capsă, telescop, telering, croset Ackers, etc. Alegerea sistemelor de ancorare se face în funcție de particularitățile cazului. (vezi cazurile 8,9)
Deoarece formațiunile anatomice pe care se sprijină o proteză, își modifică caracteristicile o dată cu trecerea timpului, apar situații în care proteza trebuie readaptată la noul relief. Acest lucru se face printr-o căptușire a interiorului protezei, procedeu care se numește rebazare.
Reparație proteză / reparație schelet metalic cu sudură laser
În cazurile în care apar diferite fisuri sau rupturi la nivelul protezelor, acestea se pot repara, fără a fi necesară confecționarea unei proteze noi.
Este o ramură a chirurgiei care tratează boli, răni, defecte, la nivelul capului, gâtului și feței precum și la nivelul țesuturilor moi și dure de la nivelul maxilarelor.
Presupune îndepărtarea unui dinte sau rest dentar/radicular din gură. Există multiple situații care fac o extracție dentară necesară, în general sunt extraşi dinții care nu mai pot fi restaurați, fie din cauza unor carii dentare foarte extinse, a unor traumatisme, boli parodontale în general asociate cu dureri, inflamații sau infecții, fie dinți incluți sau semiincluşi (în general molarii de minte, dar nu numai), care nu au spațiul necesar să erupă și provoacă inflamații recurente ale gingiilor, fie în scop ortodontic, este vorba de dinți care dau înghesuiri și care trebuiesc extrași pentru a crea spațiul necesar, astfel încât restul dinților să poată fi îndreptați.
Extracția dentară este o intervenție relativ simplă, care se realizează de regulă cu ajutorul unei anestezii locale, care blochează durerea. Dificultatea extarcției o dau mai mulți factori, cum ar fi integritatea dintelui, forma dintelui și a rădăcinilor, poziția pe arcadă etc. În cazul dinților incluși, semiincluși sau a unor resturi radiculare ramase în os, poate fi necesară o abordare transalveolară, care presupune îndepărtarea gingiei și a osului care înconjoară dintele. După îndepărtarea dintelui se suturează gingia în scopul repoziționării și a unei vindecări corecte.
În funcție de dificultatea extracției, medicul oferă indicațiile și medicația necesară, în vederea unei vindecări rapide și fără complicații.